EU VOI FI ACELASI

Text: Isaia 46:3,4:

   “Ascultati-ma, casa lui Iacov si toata ramasita casei lui Israel, voi, pe care v-am luat in spinare de la obarsia voastra, pe care v-am purtat pe umar de la nasterea voastra. Pana la batranetea voastra Eu voi fi acelasi, pana la caruntetele voastre va voi sprijini.V-am purtat, si tot vreau sa va mai port, sa va sprijinesc si sa va mantuiesc”.

   Aceasta este pentru mine una din cele mai frumoase promisiuni ale Domnului. Poate si pentru ca am vazut-o implinindu-se in viata unei femei credincioase.

   Aceasta femeie a avut o viata plina de mari greutati, de necazuri.

   A nascut multi copii, dar a crescut si mai multi, pentru ca , la randul lor, copiii si-au adus si copiii lor si au fost crescuti de “mamaia”, care era numita asa chiar si de copiii vecinilor, de care avea grija totdeauna, cand parintii lor plecau de acasa si erau lasati tot in grija ei.

   In viata ei, nu stiu daca au fost cateva nopti in care sa doarma de seara pana dimineata.

   Cand avea de ingrijit copii, nu dormea din cauza lor; apoi , cand acestia au crescut, mica luminita de la fereastra ei era tot aprinsa; nu avea niciun fel de pensie[caci serviciul ei de toata viata , a fost sa tot creasca copii], asa ca o parte din noapte croseta, si din lucrul mainilor ei isi cumpara cele trebuincioase, ca sa nu fie nimanui povara.

   Apoi, cand a imbatranit si nu mai putea lucra, am crezut ca in sfarsit se va odihni si ea noaptea. Dar luminita de la fereastra ei nu s-a stins; ea citea si se ruga pentru copiii ei, pentru nepotii pe care-i crescuse si pentru totii copiii de  care se ingrijise. Simtea nevoia sa-i insoteasca cu rugaciunea ei, ca Domnul sa-i binecuvinteze si sa nu-i biruie cel rau.

In ceea ce-o privea pe ea insasi, nu se ingrijora, desi ramasese acum singura, dupa ce o viata intreaga casa i-a fost plina de copii ; cand crestea unul, alt bebelus ii lua locul.

Nu intelegeam de ce, chiar daca era singura, dormea totdeauna doar pe-o margine de pat.

Cand am intrebat-o de ce, mi-a raspuns ca s-a obisnuit asa, fiindca totdeauna a dormit cu un copil, caruia ii lasa loc sa doarma comod, ea multumindu-se doar cu un coltisor.

   I s-a imprimat acea grija si avea impresia si acum ca tot mai e in patul ei un copilas ce trebuie ocrotit, invelit si vegheat.

   Avea aproape nouazeci de ani, dar era asa cum spunea psalmistul,despre “cei saditi in casa Domnului”:

“Ei aduc roade si la batranete, sunt plini de suc si verzi, ca sa arate ca Domnul este drept.”

   Desi vaduva si batrana, isi pastrase acea voiosie bazata pe promisiunile Domnului.

Era o placere sa stai de vorba cu ea; de aceea aproape in fiecare zi veneau la ea ba vecini, ba frati si surori de credinta.

Toti aveau nevoie de un sfat, de un indemn, sau pur si simplu veneau doar s-o vada, sa mai stea de vorba cu ea, sa-si mai”racoreasca  sufletul” in izvorul proaspat din inima ei .

   In ultima parte a vietii isi astepta linistita clipa plecarii. Nu fusese bolnava si avea incredere ca nici nu va fi. Uneori, copiii ii povesteau de vreo cunostinta, care zacea bolnava . Atunci, ea, cu o siguranta neclintita, le spunea:

“Cu mine n-o sa va chinuiti, eu o sa plec repede.”

Ei cautau s-o convinga ca e posibil si sa sufere mult inainte de a muri, dar ea n-a acceptat niciodata acest gand .

Cineva a intrebat-o pe ce se bazeaza ca sa spuna cu atata siguranta ce se va intampla cu ea . I-a raspuns  zambind ca a incredintat-o Duhul Domnului, dar ca se bazeaza mai ales pe Cuvantul lui Dumnezeu , pe care si-a bazat intreaga viata.  Si a povestit intamplari din viata ei, in care toti cei ce-au ascultat, au fost nevoiti sa recunoasca faptul ca intr-adevar, numai Dumnezeu este Cel ce-a putut s-o scoata biruitoare.

   -Bine, inteleg ca te-a ajutat toata viata, dar de unde stii si ca ai sa mori fara sa suferi?

Atunci ea a spus aceste versete, 3 si 4 din Isaia 46 [amintite la inceput] si a mai spus si din psalmul 41:

“Ferice de cel ce ingrijeste de cel sarac!

Caci in ziua necazului Domnul il izbaveste!

Domnul il pazeste si-l tine in viata.

El este fericit pe pamant,

Si nu-l lasi la bunul plac al vrajmasilor lui.

Domnul il sprijineste cand este pe patul de suferinta.

Ii usurezi durerile in toate boalele lui”.

  Avea dreptate batrana; atata bine facuse in viata ei, incat avea dreptate sa se increada in aceste cuvinte; primise in casa ei pe “nenorocitii fara adapost”, statuse de veghe langa bolnavi grav, ingrijind de ei cu dragoste si sacrificiu, ajutase pe multi saraci, desi nu fusese nici ea bogata.

Toti ii cunosteau faptele, asa ca n-au mai putut spune nimic.

Si asa a fost.

    Intr-o dimineata de primavara, cand avea optzecisinoua de ani, vazand pe unul din fiii ei ca pleaca de acasa, l-a intrebat daca se intoarce repede.

El i-a raspuns ca da, dar nu intelegea de ce ii pune acea intrebare.

Atunci, ea, senina, i-a raspuns:

-Pentru ca astazi plec si eu!

Baiatul a ramas mirat, caci stia ca ea nu mai putea merge decat cativa pasi prin curte, asa ca a intrebat-o zambind unde vrea sa plece, gandind ca poate glumeste, sau ca , cine stie, poate a inceput sa-si piarda memoria.

   Atunci ea i-a spus direct:

-Nu m-am sclerozat, nu-ti fie teama, dar azi plec la locul meu, mi-a sosit ziua plecarii!

   Baiatul a crezut ca glumeste, dar un gand nu i-a dat liniste , asa ca a cautat sa se intoarca intr-adevar repede.

   Cand a venit acasa, ea nu se simtea prea bine, era slabita si l-a rugat pe baiat s-o cheme pe una din surorile lui, care locuia aproape.

Ingrijorat, baiatul nu stia daca sa plece si s-o lase iarasi singura, dar ea, zambind din nou, i-a spus:

-Du-te, ca daca te intorci repede, te astept!

Nici nu-si credea urechilor ceea ce auzise! Cum, adica  chiar va muri, si ea stie si ca il poate astepta sa se intoarca?

A plecat ingrijorat si infricosat.

S-a intors repede, impreuna cu sora lui.

Batrana le-a spus iarasi , amandurora ca pleaca, apoi si-a plecat capul in coltisorul ei de pat, unde statuse toata viata.

Nu si-au dat seama ca ea deja plecase. Credeau ca nu se simte bine si de aceea si-a plecat capul.

Au vorbit cu ea, dar nu le-a mai raspuns. Nu indrazneau s-o deranjeze; au vazut doar ca i se muiasera mainile si ii atarnau pe langa corp.

Atunci, chiar daca nu le venea sa creada, au inteles ca ea spusese adevarul. Plecase la locul ei, pregatit de Domnul.

Avusese dreptate batrana, Dumnezeu nu se schimbase, El a fost acelasi bun ocrotitor, care a insotit-o in tineretea ei, cand a crescut atatia copii in vremuri grele, in vaduvia ei si in batranetea ei.

Dumnezeu si-a tinut promisiunea:

   “Pana la batranetea  voastra Eu voi fi acelasi, pana la caruntetele voastre va voi sprijini. V-am purtat , si tot vreau sa va mai port, sa va sprijinesc si sa va mantuiesc”.